Stejar nu mai este doar roșu sau alb
Stejar nu mai este doar
Stejarii nu mai sunt doar „roșii sau albi”. Există acum peste 60 de specii în America de Nord, plus multe altele în întreaga lume. Sunt incredibil de diverse, unele crescând în expuneri nisipoase uscate, altele în zone umede împădurite și încă mai mult în sol umed. Unele sunt foioase (frunze), în timp ce altele sunt veșnic verzi. Multe se găsesc în plantațiile urbane și peisagistice, iar unele pot fi foarte longevive.
În ciuda diversității lor, multe sunt similare ca caracteristici fizice. O cheie pentru identificarea unui stejar este forma frunzei. Fiecare frunză are o serie de proeminențe rotunjite sau ascuțite numite lobi, iar între fiecare lob se află o adâncitură cunoscută sub numele de sinus. Stejarii roșii tind să aibă lobi ascuțiți, în timp ce stejarii albi au lobi rotunjiți. De asemenea, sinusul poate fi adânc sau superficial, lat sau îngust. Alți semnificanți vizuali pot identifica și o specie, cum ar fi vârfurile perilor de la capetele lobilor sau nervura frunzelor, care pot fi fie simple, fie complexe, cu sau fără pori.
O altă caracteristică cheie a stejarilor este ghinda lor. Aceste nuci bogate în proteine și cu conținut scăzut de grăsimi conțin mai multe semințe decât orice alt gen de copaci și sunt o sursă importantă de hrană pentru nenumărate păsări și alte animale. Ghinda este, de asemenea, o sursă de tanin, folosită pentru a tăbăci pielea și a produce acid tanic, care ajută la conservarea alimentelor. Stejarii oferă habitat și adăpost pentru o mare varietate de specii, iar rădăcinile, trunchiurile, ramurile, frunzele și ghindele lor ajută apa să se infiltreze mai degrabă decât să curgă sau să se polueze, captând în același timp carbonul.
Ca și în cazul altor copaci, nativi și neindigeni, stejarii sunt sensibili la insecte, boli și probleme abiotice, cum ar fi solul și clima. Unele probleme notabile includ ofilirea stejarului, tăvălugii de stejar, omizile moliei țigănești, găuri de găuri și găuri de copac cu cap plat.
Stejar nu mai este doar roșu sau alb
Cel mai sigur moment pentru a tăia stejarii este în lunile reci de iarnă noiembrie, decembrie și ianuarie, când riscul de infecție este cel mai scăzut. Plantațiile cu specii amestecate sau cu alte specii veșnic verzi sunt mai rezistente împotriva răspândirii bolilor. Pepiniera și transplanturile ar trebui verificate pentru ofilirea stejarului înainte de a le folosi în peisaj, iar plantațiile mari de stejar ar trebui să fie plantate cu grijă, astfel încât să existe loc pentru ca acești copaci să se maturizeze și să se extindă în timp. Plantarea în apropierea zonelor cu cazuri confirmate de ofilire a stejarului trebuie evitată pentru a limita șansa de transmitere.
Vinificatorii explorează acum un spectru mai larg de opțiuni de stejar, inclusiv diferite specii de stejar, pentru a conferi vinurilor lor diverse caracteristici. Stejarul francez, stejarul american, stejarul maghiar și multe alte soiuri sunt folosite pentru a crea profile unice de aromă și pentru a adăuga profunzime atât vinurilor roșii, cât și albe.
Mai mult, vinificatorii au început, de asemenea, să experimenteze cu diferite tratamente pentru stejar, cum ar fi nivelurile de prăjire și dimensiunile butoaielor, pentru a obține rezultate specifice. Prăjirea ușoară poate adăuga arome și arome subtile, în timp ce prăjirea puternică poate contribui la note mai pronunțate de vanilie, condimente și fum. Diferitele dimensiuni ale butoaielor pot afecta cantitatea de influență a stejarului asupra vinului, permițând un control mai precis asupra produsului final.
Această utilizare extinsă a stejarului în vinificația a dus la o mai mare diversitate de stiluri și expresii. Vinurile albe sunt acum învechite în stejar pentru a câștiga complexitate și structură, în timp ce vinurile roșii sunt uneori fermentate și maturate în oțel inoxidabil sau beton pentru a-și păstra caracteristicile de fructificare.